Trezirea din merkelire

Cred că a venit timpul desprinderii de sub jugul intermediarului cu aere de grandoare german. Începem cu cine putem, măcar am profita de avantajul relativ al actualei conjuncturi.

Sigur că Germania nu este o țară liberă, sigur că SUA le sînt suzeranul și că Germania nu poate fi înlocuită din poziția de principal catalizator pentru UE, formă de control colectiv peste puzderia de vasali mici și mijlocii.

Problema e că facțiunea globalistă din SUA (acum dominant clintonistas = neocons reveniți tot mai pronunțat la prima lor dragoste – troțkismul) a luat-o complet razna. Metisajul forțat pe care îl impun Europei, ca o imensă cireașă pe tortul destructurării accelerate a statelor naționale și al spulberării omogenității religioase și etnice, împinge regimul Merkel, principala lor unealtă, la manifestări și acțiuni ce frizează demența. Posibila suprapunere cu interese rusești, care ar vrea o Germanie independentă, dar în continuare șefă peste turma ueistă, nu face decît să scoată în evidență ironia istoriei.

Acum pare să fi sosit clipa în care Germania să fie dată cu zgăibăracele în sus. Din nou. Tot nu învață nimic.

Germania nu are aliați naturali. Țările europene mari – Franța, Italia, Polonia, Spania – îi sînt rivale, cel puțin economic. Prosteala de politică sinucigașă din Franța, care a răsucit pe dos gaullismul, exact cum neoconșii au întors conservatorismul american, pare să se apropie de un normal sfîrșit. Fără complicitatea vinovată a globaliștilor isterici din Franța, zbuciumați gen Sarkozy sau Valls, peste care tronează criminalul de război BHL, cu socialiștii de prohab desfăcut ajunși la limita supraviețuirii politice, Franța poate, de voie sau din greșeală, să ajungă să fie condusă de unii mai normali. Moment în care s-a terminat cu belfăreala nemțească.

E adevărat că Germania e mai productivă și nu s-a dezindustrializat ca ceilalți, dar și aici e vorba de o lucrătură, de  o intenție venită peste interesele naționale. Francezii, italienii sînt creativi și au o tradiție științifică și expertiză tehnologică comparabilă cu nemții. Poate mai indisciplinați, dar nu lipsiți de vitalitate și adaptabili.

Englezii au dat semnalul, vremurile se schimbă. Unul din Rotschildzii principali avertizează că experimentul financiar care se desfășoară acum la nivel planetar nu are precedent și prezintă riscuri foarte mari. Semn că globalismul și-a atins limitele și a început să-l înspăimînte pe ucenicul vrăjitor care l-a declanșat.

Nemții se află, ca de obicei, cu un pas în urmă, reactivi, cînd lor li se pare că sînt revoluționari. Orice vînt revoluționar de pe acolo le vine de la alții, care îi iubesc la fel de mult cum îi iubesc eu. Visează la un imperiu al lor, cînd totdeauna au fost lăsați să se înfoieze pentru marele joc, condiția lor geografică condamnîndu-i la dependență. Au avut șansa simbiozei, dar au ratat-o sau au fost ajutați să o rateze. Astăzi, lătrăturile merkelei zgîrîie pînă și urechea fudulă a multora dintre germani. De ce le-am suporta noi ? A, uitam, îl avem pe feisbucistul Johannis, omul lor. Mda, dar compania de sunete dă raportul, de obicei, prin alte părți.

Oricît de mult aș avea dreptate în privința Germaniei, dificultatea majoră zace în noi, aici, acasă. Imperialismul cultural nemțesc a prins ceva rădăcini, din nou, degeaba, dar ce să faci, dacă intelectualul rafinat nu înțelege că palma cu care i se dă peste față e chiar palma lui… Ferocitatea cu care românilor li se ia pînă și posibilitatea existenței unei elite de huzur, care să capete un stil propriu (mare dreptate avea Paul Everac) ne face foarte vulnerabili la snobism și sentimente de inferioritate. Tot degeaba, pentru că sîntem mai buni, iar degradarea cea mai mare ne vine din… metisaj. Cum se întîmplă în natură la nivel genetic. Genele favorabile, pe termen lung, sînt cele selectate în comunități relativ omogene, adevărata diversitate în unitate, nu în dezmățul haotic care, vezi Doamne, ar putea crea, forțînd orice probabilitate, supraomul (în vreme ce lui Dumnezeu, singurul care poate transforma orice probabilitate în certitudine I-a fost interzis accesul în cetate. Vezi să nu !).

Nemții cred că pot face saltul de la de două ori îngenunchiați la imperiu. Nu pot, își vor frînge gîtul, dar nu e bine să-i lăsăm să pîrjolească totul în jur, în aroganța lor la fel de prostească ca a oricui altcuiva, în serviciul  globaliștilor. Dacă au reușit să le schimonosească sufletul național, îmi pare rău, dar să nu facă terapie pe seama mea.

Cît despre exploatatorii economici, toți stăpînii străini sînt la fel de răi, nu avem de ales între unul sau altul, toți trebuie alungați sau doborîți, keine Herren printre ei.

 

 

Pentru oamenii cu suflet.

Despre diferite loaze pe fundal turcesc

S-au strîns nori negri de război iar limbricii cu limbă ce se pretind clasă politică, lideri de partid, tehnosparți sau alte forme de viață echivalentă, adică cu număr minim de neuroni, se îmbulzesc să ne bage în rahat pînă la gît.

Bă, ca să utilizez o formulă de politețe, dacă se duce Turcia în brațele rușilor, România nu compensează pierderea devastatoare pentru lagărul vestic, în vecii vecilor !

Degeaba îl fîlfîie neoconul R. Tudor, tot mai periculos pentru interesul național, pe Geoană, tot mai slăbănog, la propriu, la figurat și la partid, cu mimarea lui tot mai străvezie a unui soi de patriotism pragmatic, tranzacțional exact acolo unde nu poate fi vorba despre cîțiva arginți ci despre supraviețuire, inclusiv biologică.

Nu avem ce stoarce de la cărpănosul stăpîn american care să poată compensa probabila transformare a României într-un refugiu al disperării, să-i zic strategice, americano-occidentale. Nu avem. Nu au ce oferi și tot mai multe țări pe planetă s-au prins, nu mai pun botul. Americanii nu mai pot controla și, în același timp, menține stabilitatea internă în colonii, state clientelare sau vasale. Regula a devenit extrem de vizibilă: foarte rapid, la scara istoriei, un stat care merge pe mîna lor se destramă, fie în coeziunea subtilă socio-economică, fie prin violență extremă, mergînd pînă la depopulare, pînă la pulverizare, practic.

E la modă, pentru unii e ordin, să ataci Turcia, pardon, regimul Erdogan. Cum s-a dat strigare să fie oprit Trump, care, mai nou, ar fi mai psihopat decît Hitler (normal că nu există  vreo confirmare medicală a psihopatiei lui Hitler, cum nu există nici pentru ceilalți psihopați contemporani lui – Churchill, Roosvelt, Stalin, dar dă bine la subconștient).

Să revenim la noi. Tembelii (incompetenți, spălați pe creier, cumpărați, infiltrați) care țin loc de conducere politică în statul român nu au nici dorința, nici capacitatea intelectuală, nici trăsăturile de caracter necesare pentru a conduce cu adevărat. Unii, cu treabă, au grijă să infesteze și puțina glagorie rămasă celorlalți încît chiar să nu se mai lege nimic.

Cu statul astfel decerebrat se poate face orice. Ceea ce se va și întîmpla. Dacă în Turcia imperiul occidental pierde controlul, pionul românesc va fi mutat și sacrificat după bunul plac, nimeni nu poate organiza cu mucilagiul ce ține loc de conducere o reacție autentic românească la amestecul străin, conformă cu propriile interese și cu mare grijă pentru soarta oamenilor locului, în plan politic și strategic.

Da, sîntem vulnerabili la lucrarea rușilor, tocmai pentru că stăm în patru labe și cu bucile desfăcute în fața imperiului occidental. Cum sîntem mult prea vulnerabili în fața oricărui inamic hotărît. Organizația Coldruța cel mult îi va suge puța, după cum îi și sînt setați parametrii de funcționare. Schimbă, la o adică, doar stăpînul/progamatorul șef.

Unii dinte cei mai vocali anti-turci sînt domnii austrieci, foarte îngrijați de soarta democrației pe acolo, atît de îngrijați că permit manifestare pro-PKK, organizație altfel definită ca teroristă de turci, americani și prin alte țări UE. Logic. Domnii austrieci se mîndresc, de altfel, că vor putea trăi din veniturile coloniilor est-europene, fără să mai fie nevoie să facă altceva. De ce nu PKK, dacă ți-ai făcut mîna cu UDMR ? Doar stilul diferă. Important e să bagi zîzanie în țările țintă. Eventual îi ajuți pe alți colegi imperialiști, doar o mînă spală pe alta. Pentru austrieci, desigur, România lor (sînt printre primii, dacă nu chiar pe locul 1, în clasamentul stăpînilor financiar-economici) poate fi placă turnantă pentru orice fel de aventuri, cîtă vreme petrolul și gazele curg, iar băncile lor jupoaie. Evident că vor pierde tot, dacă situația degenerează, dar aroganța cuceritorului îi orbește. Mai ales că au cucerit totul mult prea ușor.

Jafurile de partide din România, ca să preiau denumirea inițială (și onestă) a partidului comunist, imitată, la un moment dat, și de actualul PSD, probabil dintr-un puseu de servilism internaționalist (acum se poartă disimularea națională) nu mai sînt bune nici pe post de purgativ, atît de leșinate au ajuns. Nimic nu le mai resuscitează, de asta se și trag repede la imprimanta 3D caricaturi proaspete de clotilde și alte cloruri.

Turcia, devenită laitmotiv de la puciul ratat, prinde bine massmedioților, alături de amorțeala verii, pentru că împăratul se află atît de gol încît pînă și cel mai tînăr și liber dintre toți tinerii și liberii se va holba, va arăta cu degetul și va emite un ngî sugestiv. Ce campanie electorală, ce teme de discuție ? Toate ar fi un teren minat, ce naiba să mai storci propagandistic de la sulfurile și loazele de partid care să treacă drept mesaj politic ? Așa că Turcia se potrivește mănușă și în planul ăsta.

Nu am o încheiere pentru că nu întrevăd un deznodămînt cît de cît suportabil. În general, dacă vrei să scapi de mirosul urît, trebuie să tragi apa. Deocamdată, toaleta e defectă și nu se vede vreun instalator în zare.

 

Te strici de rîs. Dacă nu erai gata stricat…

Mie îmi place logica nouă. Cum ar fi… nu se știe dacă americanii mai dețin controlul asupra propriilor arme nucleare tactice din baza de la Incirlik-Turcia. Buuuuun. Chestie care se potrivește neologic perfect cu… americanii vor să mute armele respective în România. Adînc ! Eu știu că nu fac față și recunosc că nu pot înțelege cum vor muta arme asupra cărora au pierdut controlul, dar am convingerea că se va găsi un feismucist care să rezolve, pentru unii ca mine, și impasul ăsta. Impas în logica veche, desigur, probabil în cea nouă neuronii se simt ca oul prăjit în unt.

press ‘play’ and forget

The Greater Good

În episodul cu acest nume foarte sugestiv, se cade la pace între Rusia și Ucraina sprijinită de SUA. Cam pe la minutul 33 apare harta partiției de facto a Ucrainei, zona rezervată rușilor (în ciuda „compromisurilor dureroase făcute de ambele părți” – cum ne arată dialogul din film) cuprinde practic toate pretențiile ruse, lasă Ucraina fără ieșire la mare și aduce Rusia prin statul marionetă (conform comentariului din film) la granița României și Rep. Moldova.

Producători ai serialului sînt doi actori ai sistemului, cu roluri-sarcină în cariera lor, acum mai bătrîni și răsplătiți/promovați/trecuți la partea de control – Morgan Freeman și Eric Stolz.

De remarcat că scenariștii se dau peste cap ca să prezinte gigea partea ucraineană pînă cînd the greater good impune o soluție de stabilitate, care este, absolut întîmplător, exact ceea ce vrea Rusia cea rea, dar nucleară.

Harta revine de cîteva ori în secvențele imediat următoare, ca să se înțeleagă că trebuie să penetreze spre subconștient.

(Madam Secretary – sezonul 2, episodul 10, aprox. de la min. 33)

Singurul moment în care lucrurile păreau să ia o turnură de conflict total între Rusia și SUA se raporta la soarta unui poponar, căpitan în armata rusă, care are totuși bunul simț să-și tragă un tragic glonț în cap, pentru a nu mai încurca marele joc. În rest, fleacuri precum doborîrea avioanelor rusești sau nu știu cîte sute de morți ruși datorită informațiilor și sprijinului material dat de americani ucrainenilor dispar ca prin farmec, toată lumea, cu generalii în frunte, vrea pace și gata. Iar rușii cei răi și oarecum înfrînți capătă tot ce-și doresc. Interesant.

Spiritul olimpic

Oameni hotărîți.

Ce probă de marș, fleacuri, 500 de mile și încă !
I’m gonna be the man who gets drunk next to you

Proba pe echipe, varianta relaxată.

Diversitate în unicitate.
I’m gonna be the man who goes along with you

Ștafeta.

Scoția nici nu există la olimpiadă, ce contează… cîntă americanii pentru ea.
I’ll pass almost every penny on to you

Rușilor li se rupe de… comitete. Proba pe continente.

Dacă vor să mărșăluiască, cine o să-i oprească ?
and I will walk 500 more

Mai bun ca dopajul, motorul cu ardere internă.
500 de mile ? Un plin de benzină.

un, dos, tresdadandadandada

Rămîne și varianta para…limpică, cînd ai ghinion.

I’m gonna be the one who’s lonely without you

Finalul (de) dorit – sportul de în masă.

Nimic despre Rio.

Statul terorist-DNAist în acțiune

Ca tot prostul, vreau să-mi plătesc birul anual numit asigurare obligatorie pentru casă. Zis și făcut.

Doar că… mai trebuie să furnizez niște informații suplimentare. Bineînțeles, banii îi luaseră deja, acolo nu trebuiau informații suplimentare. Trec, ținta nu e compania de asigurări, de data asta.

Ultima informație suplimentară și singura care nu avea nicio legătură cu asigurarea unui bun suna… dar să reproduc din e-mail-ul primit.

Conform normelor legislative si normelor interne in vigoare , pentru a va emite polita PAD solicitata, avem nevoie de cateva informatii suplimentare dupa cum urmeaza:


daca asiguratul/contractantul/beneficiarii politei sunt persoane expuse politic

I-am întrebat telefonic ce e cu tîmpenia asta, n-au știut ce să-mi răspundă și nu știau ce trebuie să răspund eu ca să satisfac cerința formulată.

Bă, cheoaveșelor, vă fut muma-n cur (știu că vă place, știu!) la tot neamul vostru de bestii sorosiste !

Ce pizda creaturii neomenești care v-a fătat a mai puit creierul(organul echivalent) vostru toxic și s-au grăbit să execute cine știe ce slugi ?

Ce e aia „persoană expusă politic”, tîrîturi ale iadului ? Pentru astea nu vine cutremurul, nu le dărîmă casa, la o adică ? Nu au voie să-și asigure casa – nici nu au de ales, e obligatoriu, ca nu care cumva să vină DNA-ul și să confiște cei 20 de euro din contul asiguratorului !?

Regim criminal-terorist, asta e realitatea simplă în care trăim. iar dacă nu aruncăm la gunoi toate jegurile astea și împuțiciunile lașe ce se cacă în chiloți în fața boarfelor de doi lei, proaste și ticăloase, dar înverșunate, atunci merităm cu vîrf și îndesat un cutremur devastator.

Na, acum m-am expus politic. Pupați-mă în curul din care v-ați făcut altar !

Interesant (aprox. min 18:22): „There is a revolution going on here […] Turkey is slowly leaving the Atlantic system. This is a matter of Turkey’s security interests, this is a matter of Turkey’s economical interests […] so, Turkey is slowly moving away from the Atlantic system and that’s the basic reason why this coup happened and that’s also the basic reason why they, in NATO, are so much in panic, this is much broader, much bigger than Erdogan, this is a tectonic movement. […] This will change the world if it succeeds.

Cu scîrbă despre procurorii universali

Indiferent cum se termină mizeria asta cu interzicerea echipei Rusiei de la olimpiadă, gata, nu mai mă uit o secundă la făcătura de întreceri sportive. Aiurea sportive, șulfele occidentale au stricat și strică orice. Atîta ipocrizie, în ultimă instanță criminală, atîta măgărie, atît de mult amestec de politică rea… nu merită să-ți pierzi timpul.

Unul dintre cele mai tari momente, înălțătoare, le-am trăit cînd echipa de handbal masculin a României a întors scorul în repriza a 2-a, la olimpiada de la Moscova, și i-a băturt pe ruși. Atît de bine i-a bătut că, spre final, rămăseseră în sală doar galeria românească și cea sîrbă, care cîntau împreună, rușii plecaseră din sală.

La fel, am fost mîndru cînd Ceaușescu a trimis avionul să ia echipa de gimnastică de le europenele unde era furată pe față în favoarea rusoaicelor.

Cum mi-a părut bine că România s-a dus la olimpiada din America, boicotată de ruși și de alții, unde a fost primită cu mult mai multă simpatie decît la cea de la Moscova, aliată pe vremea respectivă.

Astăzi, la ce naiba să te mai uiți, pentru ce ? Să alegi între mercenari, naturalizați, ghiftuiți cu aere și intrigi absolut mizerabile de culise ? De dopaj nu amintesc, pentru că, la fel ca și cu problemele reale ce țin de ecologie, la fel ca și cu drepturile cetățenești încălcate prin diverse țări a devenit, de fapt, o armă mînuită pentru a da în adversari prin controlul pe care occidentalii îl dețin în diferitele instituții ce ar trebui să garanteze o anumită corectitudine și imparțialitate.

Mă piș pe lumea asta de cheoveșuțe, de moftangii și fandosiți. Luați-vă olimpiadele, campionatele și băgați-le unde vreți, cretinilor, care nici circul nu-l mai puteți lăsa nemurdărit de manipularea și ingineria socială cu șapte ținte simultane. Și așa, sportul prin reprezentanți plătiți și profesionalizați la sînge (nu e nicio mirare că, inevitabil, vor fi împinși spre dopaj) nu e decît o altă formă de încurajare a unor rivalități care, altfel, nu ar exista și de ocupare a timpului degeaba.

O ultimă observație. Prin persecutarea Rusiei lovesc și în Brazilia, a cărei olimpiadă va fi știrbită prin absența unei echipe mari, dar solidarizarea cu brazilienii nu e un motiv suficient pentru a nu-mi pune în aplicare decizia. Gata și cu olimpiadele ! Se poate trăi foarte bine fără ele.

Turcia: puci lăsat să se întîmple, nu inițiat

Întîi o întrebare, aparent… colaterală, și un posibil răspuns.

De ce se arestează o grămadă de judecători și procurori în Turcia ? Nu știu sigur, nici nu am pretenția. Remarc doar posibila necesitate de a te adapta și a găsi măsuri de contracarare la noua versiune de revoluție colorată, care operează în și distruge, chiar în acest moment, cel puțin 2 țări: România și Brazilia. Noua metodă soft, care a început deja să fie decorticată și analizată, se bazează pe o formă de control a aparatului judiciar prin care paralizezi sistemul politic din țara țintă. (Pepe Escobar face o descriere foarte detaliată a schemei prin care s-a dat, practic, o lovitură de stat soft în Brazilia, dar nu cred că interesează prea multă lume, din păcate). Dacă tot profită de pe urma eșecului puciștilor, pare logic ca Erdogan & co să încerce să rezolve o amenințare la fel de gravă.

Constat că speculația pe care am lansat-o imediat după puciul din Turcia se aseamănă cu opinia opoziției anti-Erdogan, care afirmă că puciul a fost pus la cale de Erdogan.

Nuanțez. Ipoteza mea sugera o detonare controlată a unei lovituri militare așteptate. Nu e niciun secret că Erdogan deranjează anumite cercuri din capitala imperială. Poate că nu reprezintă o urgență și nu au, sigur, o variantă de încredere care să nu dea peste cap stabilitatea unei țări vitale pentru continuarea dominației occidentale asupra lumii. Dar îi deranjează fundamental. Pe bună dreptate, pentru că, pe termen lung, dacă mișcarea condusă astăzi de Erdogan își va atinge obiectivele, construcția artificială a statului kemalist se va transforma într-una organică, evident de tip islamic. Un stat nelaic, dar nu unul teocratic, modern, o sinteză, nu o antiteză. Dacă au noroc, desigur.

Modelul kemalist convine de minune (de fapt a fost sprijinit deliberat, de la început) occidentului. Un stat islamic modern ar fi unul semnificativ mai aproape de o independență reală decît actualul vasal occidental.

Derapajele (măi, ce îmi place cuvîntul ăsta de neolemn, aproape îmi induce un plescăit) autoritare ale lui Erdogan, posibila revigorare a unui pan-turcism de nostalgie imperială (otomană), riscul creșterii dependenței de un singur om, devenit figură emblematică, toate acestea îi privesc pe turci și depinde doar de ei dacă vor găsi resurse de inteligență politică pentru a-și croi singuri viitorul.

În acest context, fără a fi morală, există posibilitatea ca statul turc profund, pe care eu îl bănuiesc deja pornit pe calea detașării de kemalism, să fi închis ochii, lăsînd să se declanșeze puciul pentru a obține o victorie mult mai importantă, pe mai multe planuri, decît dacă ar fi recurs la arestarea preventivă a unui grup de complotiști.

Pupincuriștii de serviciu sînt ofticați, dar nu au elemente care să-l acuze pe Erdogan, bănuim cu toții de ce nu le au. Iar verificarea ipotezei pe care am lansat-o nu absolvă  de vină pe autorii puciului sau pe cei din spatele lor, dacă au existat… sponsori.
––

Am dezvoltat convingerea – argumentabilă științific – că islamul este o religie imună la secularism […] și de aceea cea mai mare și mai periculoasă iluzie pentru noi este aceea de a crede că islamul poate fi subminat de pachetul ideologic liberal […].

De aceea soluția la Islamul radical este Islamul serios și civic – în societățile majoritar musulmane, din punctul meu de vedere.
 
Nu sunt pro-Erdogan, vinovat mai degrabă de corupție decât de prea multă credință musulmană, dar cred că e o iluzie periculoasă să credem că tancurile vor rezolva cumva chestiunea revenirii Turciei la matca sa islamică.

Din contra, vor acutiza clivajele. Kemalismul este un faliment – chiar dacă e unul cu tancuri.
(Gânduri cât mai reci despre un eveniment la cald: puciul din TurciaBogdan Duca)

Bring on the Night

Cum tot ne cufundăm în întuneric, măcar să o facem cu un pic de eleganță. Cine altcineva s-ar potrivi mai bine decît Poliția, care tocmai a salvat ceva în Turcia ? Sau a salvat Turcia de la ceva. Sau pentru ceva.

The future is but a question mark/Hangs above my head there in the dark

Bring on the night/I couldn’t stand another hour of daylight

Speculăm, speculăm

După filiera engleză, pe care am propus-o marelui public, genul iubitor de Game of Thrones, mai degrabă, acum vin cu varianta Chavez adaptată pentru situația din Turcia. Poate mai puțin fiction, dar ce știu eu.

Pe Chavez l-au debarcat printr-o lovitură de stat militară și l-au ținut prizonier în palatul prezidențial vreo 2 zile. Timp în care, în subsol, stătea în stand by un batalion de parașutiști, iar în oraș, prin telefoane mobile și vorbă de la om la om se mobiliza populația. După 2 zile, parașutiștii dinăuntru și mulțimea de pe străzi, plus militarii fideli de prin alte părți i-au luat ca din oală pe puciști, pînă seara totul se rezolvase.

La turci, lovitura de stat militară era așteptată. Nu numai la turci sau de către turci. De ce am crede că serviciile și politicienii lor nu ar avea cinismul, dar și inteligența, să le zic… necesare… hmmm, pentru a împinge lucrurile pe o cale oarecum controlabilă. Înțeleg că șefii armatei nu au participat, așa că, pe de-o parte onoarea armatei e salvată, pe de altă parte, pentru o vreme, ideea de puci militar e compromisă, iar mitul invincibilității metodei (pînă acum toate loviturile militare au reușit) a căzut.

Poliția lor, cea care a dus greul ripostei, prin Ankara cel puțin (informațiile sînt, desigur, discutabile, știm cîtă prostie și dezinformare domnește în media), era dotată cu echipament de război și au acționat foarte eficient, ca unii antrenați pentru o situație de genul ăsta, dacă nu chiar preveniți.

Aparent, nici puciștii nu au acționat prost, organizarea a fost eficientă, coordonarea bună, dar… cînd Erdogan, devenit cu atît mai eroic pe cît era de mic ecranul de smartphone pe care a apărut, a chemat poporul în stradă, s-a rupt filmul. Teoretic, ar fi trebuit împiedicat să se adreseze publicului, ceea ce s-a și încercat prin ocuparea televiziunii de stat, dar, ce să vezi, s-a găsit o televiziune privată care a proptit ecranul smartphonului în ochii națiunii turce. Urmarea… tancuri abandonate, soldați tineri plimbați părintește de braț, ca prizoneri, bye, bye, coup.

Doar o speculație, desigur, care nu neagă existența intenției reale de puci sau a existenței unui curent anti-Erdogan la fel de real. Totuși, după ani de experiență, o nație veche și importantă poate că are resurse suficiente pentru a nu eșua în cine știe ce primăveri, mai mult sau mai puțin arabe. Uneori un puci militar ratat se poate dovedi la fel de eficient, la turci, ca unul reușit. Inclusiv pentru stabilitatea unuia dintre cei doi piloni pe care se bazează puterea așa-zisei civilizații occidentale. Celălalt e Egiptul.

Pînă la urmă, joaca din Orientul Mijlociu ar cam trebui să se potolească, Apocalipsei îi este oricum indiferent dacă se întîmplă acum sau peste mii de ani.

Cît de simplu se moare (secunda 35).

Băi, ăștia, mi-a ajuns pînă în gît cu livrările de clotilde calitatea bon pour l’Orient. Ia, mai țineți-le pe la voi, pe acasă, să vă dea sfaturi și să vă fericească cu lumina înțelepciunii lor desăvîrșite !

Nice truck attack

Cam ce ar înțelege americanul de televizor dintr-un titlu ca ăsta (văzut de mine) ? Cam ce înțelege de obicei, adică nimic sau mai rău decît nimic.

Între timp, Assad cel Rău persecută poporul democratic, popor sponsorizat de americani & căței (c’est a dire… Statul Islamic, diverse filiere al Qaida, kurzi buni – spre deosebire de cei ff răi, etc) ca să facă praf încă un stat secular din lumea arabă.

Cățelul francez, chiar la nivel de pudăl șef, începe să manifeste rețineri, ba dulăi mai neciopliți, de prin ogrăzi provinciale, mîrîie cum că Franța ar trebui să-l sprijine pe Assad, alături de ruși. Blasfemie !

Eu cred în filiera engleză. Tot ieri, în turul Franței la ciclism, liderul englez a fost samavolnic detronat în urma unui accident cauzat de o motocicletă a organizatorilor. Pe seară, pe promenada englezilor din Nisa năvălește camionul. Coincidență ? N-aș zice, acum că s-a dat liber la breaks it pentru tot englezul. Nici după campionatul de fotbal nu îmi păreau suficient de satisfăcuți cu cafturile din fața cafenelelor. Atenție la filiera engleză, deci, că alta mai lămuritoare nici că veți afla, parol !

 

Ah, cum am putut să uit de Cehia. Mea culpa.
🙂

Globaliștii în rahat pînă la gît

Uau ! Ce spectacol !

Gîdiformă, ia notițe, băi, cum se face meseria. În clipul ăsta îl bate pînă și pe Badea în ziua lui cea mai bună.

6% încredere în massmedia oficială și 9% în Congres, vai, vai ! Oare de ce ?

Mulțimea are dreptate. Nu șulțimea.

Martin Șulțul: „It is not the EU philosophy that the crowd can decide its own fate. ” [min 26:40]

Nu stă în concepția UE ca mulțimea să poată decide asupra propriei soarte.

And all the people who are telling you „We don’t care what you voted, we’re not gonna let go of you”  the people will gonna have to be prepared to say „It’s that right ? Well, then we gonna drag you out the streets and hang you of a lamppost.” [min 27:20]

Și tuturor celor care vă spun „Nu ne pasă cum ați votat, nu vă lăsăm să plecați” oamenii vor trebui să fie pregătiți să le replice „Serios? Atunci vă vom tîrî pe străzi și vă vom atîrna de stîlpul felinarului„.

When they talk about a representative leader they mean an unrepresentative leader, they mean a leader who will lie and trick and control the people, which is what the EU is all about, of course, as their archetypal organisational form.” [min 6:21]

Bastilia a căzut

Închisoarea popoarelor nu se lasă. Bandele de paraziți comunitariști și cîrdurile de năimiți uefilizați (vezi cazul aproape patologic al șefului A3-Mossad) vor să încerce răsturnarea votului englez . „Din această închisoare nu se poate ieși”, amenință schulțimea.

Încearcă și poate vor reuși ceva. Se bazează pe actele de terorism executate împotriva irlandezilor, cînd și-au făcut mîna cu anularea pe față a voinței populare, prin șantaj și prin amenințare. Cazul francez nu se mai poate repeta, cupola ueistă știe că în condițiile prezente nu poate inventa un același nou tratat, cum a procedat după referendumul francez din 2005, cel care a respins actuala formă de uniune.

Va reuși să aducă revoluția pe continent. Nu știu, poate revoluția e dorită, poate a fost pusă la punct o nouă formă de sclavie care ne va fi înfățișată drept soluție la problemele ce vor apărea dacă se ajunge la revoluție. Posibil. Revoluția franceză, prima din șirul răsturnărilor ce urmau să conducă la lumea decreștinată a minciunii generalizate, de astăzi, nu a fost bună pentru omenire, dacă privești de la 200+ ani distanță. Religia drepturilor omului, ca o antireligie îndreptată împotriva valorilor creștine, face astăzi ravagii în forma aberantă a toleranței obligatorii, sub cizma regimului de politically correctness cuplat cu iobăgia neoliberalismului de credit-cătușă.

MaisBastilia merita să cadă. Reprezenta, fizic, o întrupare a răului. Bunul plac despotic, absolutismul cu tendințe de derapaj înspre maladia supremă, cînd conducătorii ajung să se creadă zei, nu aveau ce căuta într-o lume a lui Dumnezeu.

Bastilia a căzut, ba chiar a fost destul de bine în Franța pînă cînd s-a instalat regimul terorii. Cum au profitat și cum au împins sforarii din umbră lucrurile spre interesul lor, atunci și mai tîrziu, e o altă poveste.

Bastilia ueistă, noua închisoare a popoarelor, va cădea. E doar o chestiune de timp. Cît de norocoase vor fi națiunile Europei după aceea rămîne de văzut. Nu trebuie, totuși, să avem vreun regret cînd este distrusă o construcție a răului, construcție care nu rămîne niciodată o gîlmă benignă, dacă o lași în pace, dimpotrivă, cum a dovedit efervescența ueistă post-Maastricht (1992), răul împotriva căruia nu lupți se întinde ca o maree neagră, tot mai violent, tot mai nemilos, tot mai lacom.

Noua Bastilie va cădea, iar dacă temnicerii se înverșunează, atunci nu va mai rămîne piatră peste piatră din ea.

Adevărul supără

Exporturile către restul UE – 50% din toate exporturile UK.
Exporturile restului UE către UK – 10%
(Procente auzite la o emisiune franțuzească. Nu cunosc structura exporturilor.)

Cine pierde, la o adică ? Restul UE dacă raportezi la număr de locuitori (10% din 440 milioane – populația UE fără UK = 44 milioane; 50% din 64 milioane – populația UK = 32 milioane). Asta cu o țară destul de dezindustrializată, orientată excesiv spre domeniul financiar.

Marea finanță ce sălășuiește în City nu va pierde nimic, bancheropodele prezintă o imensă ubicuitate, iar globalismul financiar e cel mai puternic dintre toate, cu sau fără UE.

Dintre marile monede, în ordinea descrescătoare a putreziciunii, yenul și euro vin primele, lira sterlină ceva mai jos, probabil după dolar, care are însă avantajul monedei de referință planetară, deocamdată, și pe cel al legiunilor imperiale. Previzibil, în cîteva luni, lira sterlină va crește semnificativ față de euro, cu rezerva, desigur, absenței unor tulburări politice foarte grave – chestie valabilă și pentru zona euro, de altfel.
––

And now… Farage show. Un tip antipatic și legat de marea finanță londoneză, dar și ponegrit peste poate. Are meritul de a fi condus, ani de zile, mișcarea pentru ieșirea din UE cu argumente solide, printre care cel al imigrației nu venea pe primele locuri, cu atît mai puțin în urmă cu ceva ani. Nu suferă comparație cu ticăloșimea parazită ueistă, indiferent cît se dă aceasta din urmă cu fundul ultragiat de pămînt.

But the biggest problem you’ve got and the reason, the main reason, the UK voted the way that it did is you have, by stealth, by deception, without ever telling the truth to the British or the rest of the peoples of Europe, you have imposed upon them a political union.” [min 1:48]

Dar cea mai mare problemă pe care o aveți și motivul, principalul motiv, pentru care UK a votat așa cum a votat este faptul că, prin ascunzișuri, prin înșelăciune, fără să spuneți vreodată adevărul britanicilor sau celorlalte popoare europene, le-ați impus o uniune politică.

Adevăr absolut, a cărui menționare produce turbare printre neokominterniști. Asta e realitatea, evidența. Simplu și grav.

O fi de bonton să-i faci proști pe englezi (cunoaștem placa), dar prostia adevărată zace printre fandosiți, care oricum sînt de o superficialitate și de un conformism grețoase cînd îi iei la scuturat. Între elitism cu snobimea lui de curte și popor, îl aleg pe cel din urmă, oricînd, indiferent de cîte ori îi voi recunoaște marea vulnerabilitate la asaltul propagandistic. Oamenii obișnuiți vor fi mereu cu adevărat în ritm cu vremurile, pe un nivel fundamental, nu manelist cu moft.
––

Delirul antinațional al „formei de viață” Gîdea atinge cote obscene.

Plan de țară !? Pentru ce interese, românești sau străine ?

O încercare de a lega, dacă se poate chiar legislativ, România de glia ueistă, precum iobagul de moșie pe vremuri, așa îmi pare zbaterea suspectă, declanșată din nimic, după ani de lîncezeală conformistă.

România, prin statul și administrarea sa, se află într-un plan, proiect, spuneți-i cum vreți, în permanentă desfășurare și schimbare. Nu mai amintesc de ura împotriva ideii de plan, ăla de sorginte comunistă, cică, deși planurile cincinale erau modeste față de planurile pe generații întregi ce se  întîmplau în Asia de sud-est, de exemplu. Vreau doar să subliniez că încercarea de a contura o strategie mai precisă, presupunînd că ai putere de decizie și mijloace, se face după ce ai hotărît sub ce flamură defilezi.

Ori, stupida și ipocrita grabă johanno-cioloșistă vrea doar să treacă, pe nemestecate, decizia supremă și profund dăunătoare a rămînerii și ancorării tot mai adînci în mlaștina UE. Decizie luată gata, bineînțeles nu de cei care ar trebui să apere interesele poporului suveran.

Principala dezbatere, care trebuie să înceapă cît mai rapid în România, este cea despre reformarea drastică a UE pe o cale practic opusă celei de pînă acum, cu revenirea la suveranitatea națională, limitarea rolului politic al organizației la minimum, desființarea „parlamentului” ueist, cu rescrierea tratatului în sensul eliminării tuturor constrîngerilor supranaționale, eliminarea deplină a directivelor, recomandărilor, amenzilor sau altor mijloace ce țin exclusiv de dreptul suveran al statului național.

Fie reformarea radicală a orgnizației, fie părăsirea de urgență a unei corăbii care, așa cum este alcătuită, ne trage la fund. Politicienii români dau socoteală în fața celor ce îi aleg și trebuie să își asume necesitatea de a construi, de pe acum, un plan pentru România ca stat în afara UE, în orice caz, însă, nu au dreptul să considere de la sine înțeles cum că ar fi primit un mandat conform căruia nu există altă cale pentru țară decît cea de provincie de jefuit a imperiului ueist.

Evident, menționarea „acțiunii eficiente” a organizației trebuie respinsă din start, o UE în care se poate rămîne nu are nevoie de niciun fel de inițiativă, pentru că deciziile politice, toate, vor reveni, legitim, acolo unde le este locul, la nivelul statelor membre, state naționale suverane, iar regulile de colaborare economică și financiare vor fi fixate clar în noul tratat, fără evoluții dinamice sau ticăloșii de genul celei ce circulă prin America (constituția ar fi, cică, un „organism viu” – nu, constituția înseamnă un set de reguli de nemodificat sau de interpretat, valabil pentru o lungă perioadă de timp).

Bineînțeles, personal nu am nici cea mai mică încredere că noul komintern ar putea fi reformat radical.
––

Aștept idei pentru denumirea sub care se va desfășura procesul ieșirii României din UE, RoExit nu merge, RomExit e so & so… mă amuză un SayonaRo

Jubilație reținută, ca englezu

Pentru lefegii de feisbuc.

Acum am sosit de la aeroport, frînt, cu ochii scoși de oboseală. Toată echipa e la fel, dormeau în brînci prin avion, după o săptămînă de muncă și încordare extremă. A sfîrîit feisbucul de cîte le postam, la fel și alte medii de socializare, ajunseserăm să vorbim în tuituri, mîncam cafea cu pilule, ni se părea că vorbim în cehă cu englezii și în poloneză cu cehii, ce mai, ca la război. Și mai au destulă flegmă în ei, englezii, după trei zile de nesomn îți venea să-i iei la palme, cu UKIPu lor cu tot, dar a meritat !

Le-am tras-o globaliștilor continentali, frumos și liber, cu cărticica șefului de cuib de feisbuc alături, populist, naționalist, ba chiar și liber-schimbist.

A venit și ploaia, în valuri peste Londra și șerpăraia ei, ca un semn de sus. Bă, nu umblați la numărătoare că iese cu clăbuci !

Munca noastră a fost apreciată la superlativ. Erau vreo doi care lucraseră, cu treabă comandată, deh, la alegerea de feisbuc a agentului neamț. Și-au cerut iertare și au mărturisit că, dacă nu era ordin… Ei, acum, pe barba lor, s-au dovedit de zece ori mai eficienți, ca pentru țara lor. Culmea, ăștia chiar au început să și-o ia înapoi.

Satisfacție majoră aici, dar de scurtă durată. Greul abia începe, mai ales acum, cînd se va lăsa cu plus de terorism și minciună ueistă. Nu-i nimic, peste o lună avem prima întrunire a comitetului de luptă pentru eliberarea Franței. Madam Le Pen, chiar dacă nu te ai bine cu Farage, venim să ajutăm, la fel de frumos și tot liber, răsplata va veni de la sine și e mult mai plăcută decît simbria amară a plătiților.

Băgați-vă ghiara în gît și perne la cur, cafteala abia a început.

Problema nu e cît de bine făcut este clipul sau cît de mare poate fi impactul pentru potențialul votant, problema, care ar trebui să ne bage fiori, e că spune adevărul. Chiar să nu mai înțeleagă (sau să nu le mai pese la) atît de mulți (de) libertatea propriei nații ? Pentru că fără libertatea de a-ți face propriile legi nu exiști sau te vei afla veșnic în genunchi.

Unsurosul are dreptate: „United kingdom belongs to the European Union„. Le aparține, au pus laba, la fel cum au pus laba pe România și pe toate celelalte țări captive în noul lagăr comunitarist. De ce ar lăsa să le scape prada, de ce i-ar da drumul ? Libertatea o cucerești de la tirani, pe care, cu ocazia respectivă, îi termini. Calea de mijloc ar fi o contradicție în termeni. Ori, ori !

Cam țigancă franțuzoaica.

À propos

Pleșache cu cîțiva alți ciudați împung agresiv ecranul cu o reclamă imbecilă, ca ei, în ideea că ar trebui să dau bani pentru ca să le iasă șmenul cu Cumințenia Pămîntului. Merci mais non, va te faire foutre !

Richard Black despre Hillary (aprox. min 59:15) : „She is a blood thirsty woman who has no heart for anyone, she is really the embodiement of evil… she is someone who is willing to kill and she is willing to kill on a massive scale and I think she is a great danger to us.”

Este o femeie însetată de sînge care nu are pe nimeni la inimă, este realmente întruchiparea răului… este cineva dispus să ucidă și dispus să ucidă la scară mare și cred că reprezintă un mare pericol pentru noi.

Pentru noi toți.

De bine despre ALDE (Barbu, Tăriceanu)

Eu nu votez și nu (mai) cred în votul electoral. Poate la un referendum sau pentru o constituție ar mai avea sens, din motive greu de explicat aici.

Nu votez și nu mă interesează zbaterea inutilă a legumei politice din cazanul fierturii ținute pe foc sau sleite cu intenție de către stăpînul străin.

Nu vreau franțuzoaică primăriță la sectorul meu. Și basta – cuvînt internațional. Asta fuse doar o paranteză.

Observ cu oarecare surprindere că ALDE, mai precis Daniel Barbu și cu Tăriceanu, le zice/zic bine. Cum îi observ eu, mi se pare că și ei observă bine ce se întîmplă și par dispuși să spună adevărul sau o parte din el. Și îl spun fără nuanțe de tip portiță de ieșire, principial corect și destul de curajos. Aparent, nu riscă mare lucru, pentru că nu prea au șanse semnificative. În plus, poate că vor să ocupe onest (țin locul – în varianta rea) poziția unui partid cu elemente de naționalism absolut necesar, vital pentru șansa de supraviețuire a națiunii române – statul e, deocamdată, terminat.

Mai interesant, îmi pare că folosesc campania pentru alegerile locale pentru a-și pregăti terenul bătăliei grele, mult mai importante, din toamna alegerilor parlamentare, mișcare inteligentă, surprinzător (iar!) de atipică față de idiocratizarea galopantă a vremurilor actuale.

Cu un euroscepticism destul de apăsat ironic, cu un dispreț de UEcrație în subtext (poate o construcție bine țintită psihologic, poate real), prezintă imaginea unui naționalism liberal, după imaginea mit/amintire pozitivă a unui brătienism asimilat, peste ani, cu singura formă de naționalism (neîndoios oligarhic, mais passons) care a reușit să se strecoare printre tartorii continentali sau globaliști, adică o combinație aparent viabilă.

Poate avem de a face doar cu un efort strict individual sau de grup mic. E bine și așa, a prins ceva impuls.

Ce să zic ? Puterea de supraviețuire a națiunii trebuie să se manifeste și la vedere, din cînd în cînd, poate unde nu te aștepți.

Mă intrigă.
––

„Nu spun că nu ai dreptate asupra pericolelor pe care le-ar avea de înfruntat… hmm, adevărul în ultimă instanță, pentru că despre asta vorbim în esență, îți reamintesc doar că nu putem trăi într-o permanentă disimulare fără să ne corupem. Ori, dacă nu există și mesaj direct, care nu se vrea manipulator, dacă nu există suficienți oameni (o minoritate poate, dar una babană) care să poată combina niște informații fără să ajungă întotdeauna în impasul sau la diversiunea dorită de potentații umblatului cu minciuna, ne vom distruge toate reperele.” (conu’ Mișu, decembrie 2011, într-un comentariu-răspuns)

Simt, mereu mai acut, nevoia de a vedea trase draperiile pentru a lăsa lumina să intre. Pînă nu ne tîmpim de tot.

Revenim la Hexi

Exact cum bănuiam.

În 2015, Hexi Pharma încheie contracte de 8 milioane RON. Spume la microfonul din gura proastei, „600 de contracte!”, se agită tuta. Care arată cam așa: 1 contract de 4 milioane cu un spital din Tg. Mureș… al doilea contract are valoare de 80000 (optzeci de mii) RON… al treilea de 40000… e oprită imediat din studioul cu otrăvuri (oficina A3) pentru că pînă și fraierul mioritic ar fi început să adune pe degete.

„A doua firmă în clasamentul furnizorilor de dezinfectanți”. Pe bune !? Cam cîte firme ar trebui să existe pentru a prinde contracte de cîteva mii de RON ? Aritmetică: 4 milioane împărțite la 600  dau o medie de vreo 6700 RON pe contract. După cum le spunea javrelor massmedioate și patronul „primei firme din clasament”, un contract mai gras se prinde greu și se derulează pe cîțiva ani. Între timp faci datorii pe la băncile oneste, frumoase și libere.

Totul e o ticăloșie extrasă din același scenariu de distrugere pornit odată cu înscăunarea agentului neamț. Acum se dau lovituri în subteran, nu știm care pe care, nouă ni se oferă doar spectacolul circului criminal.

Ce-ar fi să-i scufundăm pe toți massmedioții în dezinfectant ? Dacă tot e așa de diluat că nu omoară niciun păduche, n-ar trebui să fie un inconvenient major pentru ei. Se mai și spală.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.