Cum fură SUA miliarde de dolari de la oameni cinstiți

FURĂ ! Fără nuanțe, nu e nici o exagerare la mijloc. Furt și piraterie !

Nu veți găsi la știri decît dezinformarea oficinelor de presă.

Dacă vreți adevărul, aveți răbdare să citiți comentariile de aici:

So did I just get robbed by the US Govt (btc-e)?

Un rezumat. În urmă cu cîteva zile, 6 organizații koveșiste americănești (FBI, Homeland, Secret Service, IRS, FDIC și o procuratură districtuală) au confiscat, printr-o operațiune în afara jurisdicției americănești, în ciuda legilor din țările de proveniență a marii majorități a victimelor acțiunii banditești, fondurile unei importante firme de brokeraj pentru bitcoin și alte criptomonede. Pretextul interesează, dar e o altă discuție, din care cheoveșiștii americani ies aproape la fel de prost.

Pe scurt, sume foarte mari de bani ale multor oameni care nu au încălcat nicio lege, fiind cetățeni ai altor țări și desfășurînd o activitate financiar speculativă legală, prin intermediul unei entități înregistrată în UE, au fost piratate de agenții oficiale americănești, care nu au nici cea mai mică intenție să restituie banii celor pe care i-au jefuit la drumul mare.

Cum arătam mai sus, povestea lungă este chiar mai interesantă. Poate revin.

Limba română ar avea mare nevoie de un George Carlin

 

Mă uitam la meteo, la francezi. O tînără reprezentativă ne citea cum va fi vremea.

În școala generală și la liceu am avut profesoare de franceză blonde și profesoare de engleză roșcate. Destul de spre foarte sexy. Cum mi se părea corect, de altfel. Mă refer la culoarea părului, desigur.

Astăzi, bănuiesc că ar fi necesară o mulatră creață, pentru ambele. Dacă mă iau după reprezentativa de la meteo franțuzesc și nu numai.

Bănuiesc că se numește progres. Sau așa cred unii că ar trebui să cred eu. Plus că, acum, a devenit o realitate pe la souche și pe la origins. Că (le, ne) place sau nu.

Nu scriu despre altele din două motive. Simt că se coace ceva de amploare. În al doilea rînd, prea multe lucruri nu-mi sînt deloc clare. Dar deloc. Niciodată nu am simțit o atît de mare confuzie în jur. Și în mine, ca să par modest.

De ce mergem înainte în viața asta ? Ce cheiță întoarsă la început nu ne lasă și ne obligă să trecem peste punctele critice în care totul este pus în discuție, pus sub semnul întrebării ultimative, dar care, prin miracol, nu rămîne ultima ?

Nu am scris pe aici despre chestiuni personale. Sau foarte rar. Nu cred în jurnale, nu pentru mine, altfel sînt bune… cred. Nu știu cum funcționez, adică partea bună din mine și întîmplările ce merită reținute. De către mine, întîi și-ntîi. Știu că tot sintetizez, că se pierde mereu ceva și nu știu sigur dacă rămîne o esență suficient de puternică care să compenseze dispariția detaliilor vii.

Aș vrea să scriu despre un om perfect pentru că era perfect uman. Acum nu mai este printre noi în forma asta de-i spunem viață biologică. Deși așteptată, din motive medicale, evident nu mă împac cu plecarea. Din egoism, desigur. Cu toate acestea, primul gînd coerent care s-a insinuat suna „în sfîrșit, risipa a fost oprită, penitența s-a încheiat”. Dacă Dumnezeu are nevoie de unii oameni, acolo, cum poate are nevoie de unii aici, atunci omul meu perfect uman se califică cu desăvîrșire.

Mă uit în ce marasm mă scufund, în acord cu ceilalți, fără îndoială. Cu Tudor alături mă simțeam deasupra, în cele cîteva ore în care ne prindeam în discuții despre… toate cele, la prima vedere, în realitate brodam la o descriere a universalului, a lumii. Nu-mi aparținea, aduceam critici, ajustam, dar mă recunoșteam și începeam să o recunosc ca valabilă. Pentru că Tudor integra la superlativ, topea, ca un adevărat om al renașterii ce era, cultura și inteligența, matematica, intuiția și simțul estetic, religia, experiența și obsevația, talentul.

Ne-am cunoscut cu adevărat cînd el era prin ultimii ani de facultate, prima, iar eu pe la început. Ne știam dinainte, vag, prin relațiile dintre familiile noastre. Era tot iulie spre sfîrșit, într-un moment fericit, la o aniversare a mătușii lui bune pe care și eu o consideram cam la fel, „tanti”, că doar mă știa de la naștere. Aveam păreri, de pe atunci, dintotdeauna, și am rămas surprins cît de bine rezonam cu Tudor. Nici nu știu cîte s-or fi modificat, în timp, dar, cît a fost să fie, de fiecare dată, chiar și în contradictoriu, eram totdeauna sincron cu el, într-o ordine a lucrurilor dincolo de obișnuitul zilelor.

Vedea simbolurile din toate, le extrăgea, de la catedrale pînă la vîrful munților. Sportiv, canotaj, înnot, munți bătuți de unul singur și nu pe trasee comune, pasionat. Spirit universal care petrecea luni în șir prin Europa, chiar și prin America, o dată mai mult timp, doar că nu se prea regăsea peste ocean, îi privea mai mult ca pe o curiozitate, nu era cosmopolitul de kilogram de care nu mai încape lumea de azi. Oriunde ar fi fost pe planetă, dacă România intra în război, el ar fi venit aici, în tranșee, indiferent ce simpatii sau antipatii ar fi avut. Tot așa, aprecia armata, deși era un pacifist care considera din adîncul său războiul drept o dovadă absolută de prostie. Nu l-am auzit o dată să-și cace țara, deși era dezamăgit că îi pleacă studenții cei mai buni, deși îi ajuta cu informațiile sau relațiile lui, dar îi și critica pentru slaba rezistență la tentația materialului, nu numai cel mercantil.

Putea fi de o ironie ucigătoare, cu replica cu atît mai acidă și mai cuprinzătoare, cu cît nivelul intelectual al celuilalt era mai ridicat. Nu-i ierta pe egalii lui, teoretici, dacă chiar o căutau, dar era incredibil de tolerant, dispus să înțeleagă și să găsească justificări, nu respingea, cum ar dicta calea cea mai ușoară, integra, cum am amintit.

Dacă mai există filozofi, atunci el era unul. Cu toate că, tot de la el aveam cărțulia lui Anton Dimitriu care explica ce lipsește omului modern ca să mai poată genera filozofi. Poate că, deși cu bunele maniere însușite cu desăvîrșire, cu toate că era un om de lume, cu moderație și eleganță, cu toate nebuniile tinereții bifate, tot cu eleganță și umor, în stilul omului modern, era vechi, din alte vremuri sau din altă sferă. I-am zis om al renașterii pentru multitudinea preocupărilor și talentelor, dar avea o credință mai profundă într-o etică universală, divină poate, o aplica în viață și căuta să o formuleze rațional.

Nu știu de ce i-am fost drag, dar am simțit de multe ori căldura ce venea dinspre el. Nici nu știu cum să-i spun prieteniei noastre, pentru că nu pare deajuns să-l numesc doar prieten. Sau poate așa arată prietenia din alte vremuri sau din alte sfere. Singurul om cu care am corespondat, în scris, de mînă, pagini întregi, pe cînd era prin Germania sau Franța. Abia șteptam să vină scrisoarea și abia așteptam să-i răspund, să replic la subiect și să divaghez, nu neapărat în această ordine, dar încercînd, în același timp, să fiu riguros, din cauza lui, din respect. Eu care nu am răbdare și nici nu îmi place să citesc o scrisoare scurtă, dar să o scriu ! Interesant, cu internetul generalizat nu am mai schimbat înscrisuri digitale. Probabil tot ca să rămînă aparte legătura noastră, pentru mine, pînă și prin formă.

Sînt multe care nu pot fi explicate sau chiar puse în cuvinte. Poate nici nu mai sînt reale, le-am sintetizat gata. Mi-a fost drag.

Îi plăceau binele, frumosul și adevărul, nimic mai puțin. Sper să le găsească dincolo împreună cu sinteza lor, pe a cărei înțelegere și matematică le-a căutat aici, pentru care a trăit aici. Treimea într-o sinteză adevărată.

Se poartă ceasurile

Ăștia de la DNA, cum au tot timpul din lume, ei fiind foarte deștepți, dacă vreun super procuror a pierdut deja sensul frazei, revin, ăștia de la DNA se uită la filme.

Nu mă credeți ? Voila (cu accent) proba !
(de pe la minutul 29:25. Căscați bine ochii că durează puțin.)

https://www.onitube.com/video/13003/billions-s01e01-pilot

Ei !? Ați văzut ceasul ? Așa e trendy, bănuiesc, pui cel puțin un ceas alături de teancul de bani.

Procurăreasa mazilită probabil nu urmărea serialul potrivit (Miliarde (titlul serialului), fato, miliarde, tot procurorul deneaist trebuia să-l vadă, ce mama naibii !). Vezi tu, fato, Lauruța nu l-a ratat.

Mă gîndeam să investesc în niște ceasuri elvețiene de firmă… acum mai stau, dacă se interpretează ?

uța, uța, uța, uța

Seria a 7-a

a început. Unele personaje se mențin. Altele, mai ales unul, au plecat încă de la sfîrșitul seriei a 6-a. Într-o explozie verde. La noi… nu. Seria a 7-a o găsește… îl, îl, personajul, mea maxima culpa… la fel. Poate finalul seriei a 7-a…

Într-o explozie verde, ziceam, prin care templul inchiziției puțin dispărea. Pe care, explozia adică, pe vremea cînd ne amuzam cu postarea Capacul pe tron, nu o puteam ilustra iutubistic.

Acum putem.

„uța, uța, uța, uța”

Dezavuăm, bineînțeles, ilustrația sonoră total neadecvată.

Pentru cei mai răbdători, ca noi, punem și versiunea lungă, în care sunt trimiși mascații… tatuații, tatuații, mea culpa… după inculpată.

 

Johannis: Autonomia pe criterii etnice este de dorit, dacă nu împiedică dezvoltarea.
N-a zis neamțul asta ? Exact asta a zis.

Foarte periculoasă validarea dată de așa-zisul președinte al României existenței așa-zisului ținut secuiesc.
N-a făcut asta neamțul ? Exact asta a făcut cînd a dat la schimb drapelul național pe cîrpa așa-zișilor secui (maghiarizați deplin, altfel).

Mă uitam la mucii ăștia din PSD-ALDE cum transpirau ca hoțul prins. Pentru că se vede din dronă cum au trădat și au bătut laba cu cei de cer federalizarea prin regionalizare. La vedere se numesc UDMR, în spatele lor se află Germania cu al ei al 4-lea Reich (adică trabantul UE), iar în spatele spatelui (mmmm, vă place, nu?) se afla criminalii globaliști, gen Soros, Klemm & others.

Bătaia de joc a ocupației străine (2)

Ilie Șerbănescu – Cotidianul via Prioritate de dreapta

Mascarada impozitării profitului trebuie să înceteze !

În contrast cu minciuna din raportările sale financiare (vezi Cotidianul, 3 iulie 2017, Guvernul Tudose – gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!), profitabilitatea capitalului străin în România este nu de 3 ori mai mică, ci de cel puţin 2 ori mai mare (pe unitate de capital) decât cea a capitalului românesc, graţie atuurilor recunoscute și ridicate în slăvi în plan tehnologic, organizaţional şi financiar. Pentru a nu forţa evaluările, să admitem însă o profitabilitate doar de 1,7 ori mai mare (respectiv cea rezultând din faptul că, potrivit statisticilor, capitalul străin realizează jumătate din cifra totală de afaceri utilizând vreo 30% din forţa de muncă angajată în economie în România). Înseamnă că, la o asemenea rată de profitabilitate, capitalul străin obţine de fapt peste 70% din profiturile realizate pe ansamblu în economia din România, respectiv de cel puţin 3 ori mai mult decât raportează.

Cât ajung să plătească, în realitate, capitalul străin şi cel românesc din ceea ce s-ar cuveni să plătească în contul impozitului pe profit? Din date oficiale ale Ministerului de Finanţe privind evaziunea fiscală, aflăm că rata efectivă de colectare din impozitul pe profit este de 20-21%, restul de 80% constituind evaziune. Mai precis, profituri făcute „pierdute“.

Aplicând liniar rata menţionată de neplată, ar rezulta că, din ceea ce ar trebui să plătească sub forma impozitului pe profit, capitalul străin nu plăteşte decât vreo 14%, iar cel românesc vreo 38%! Numai că ştim că circa o treime din firmele româneşti, reprezentând aşa-numitele microîntreprinderi, plătesc în contul profiturilor pe care le realizează nu impozitul de 16% pe profitul declarat, ci impozitul de 3% pe încasări, unde rata de plată reală este între 90 şi 100%. Or, dacă o treime din capitalul românesc plăteşte integral impozite în contul profiturilor realmente obţinute, înseamnă că restul de două treimi din capitalul autohton şi în întregime capitalul străin plătesc şi mai puţin decât apare că ar plăti la rata de 20% de colectare la impozitul pe profit pe anasamblu.

O imagine pur apocaliptică se conturează!

1) Doar vreo 3 miliarde euro se încasează la bugetul statului din impozitul pe profit, ca urmare a impunerii cu 16% a nici 20 miliarde euro din cele peste 80 miliarde euro profituri reale obţinute şi care ar trebui impozitate. Peste 60 miliarde euro se evaporă în fiecare an înainte de impozitare, grosul de presupus prin externalizări în străinătate.

2) Microîntreprinderile, care nu reprezintă decât câteva procente din cifra de afaceri pe ansamblu, plătesc ca impozite în contul profiturilor realizate mai mult decât întregul capital străin care deţine circa jumătate din cifra de afaceri şi obţine pe plan real spre 70% din totalul profiturilor.

3) Aceleaşi microîntreprinderi plătesc impozite în contul profiturilor efectiv realizate între două şi trei ori mai mult decât restul capitalului românesc.

4) În contul impozitării profiturilor real obţinute, capitalul străin nu plăteşte 85-90% din ceea ce s-ar cuveni să plătească, iar capitalul românesc nu plăteşte 60-65% din ceea ce s-ar cuveni să plătească!

Este de tolerat o asemenea stare de lucruri? Nu! Este de schimbat? Da! Poate fi schimbată? Da! Se vrea însă o schimbare? Aceasta este problema! Pentru o schimbare ar fi de ajuns a înlocui impozitarea propriu-zisă a profitului cu o derizorie impozitare a cifrei de afaceri (adică, în fond, generalizarea impunerilor din cazul microîntreprinderilor), care – important de subliniat – nu poate fi evazionată! Adusă în atenție de mine, încă în urmă cu un an, în cartea „România, o colonie la periferia Europei“ (Ed. Roza Vânturilor, 2016), această abordare este prevăzută – surprinzător – în programul Guvernului Tudose. Nu se știe însă cu ce șanse de aplicare! Dacă nu se vizează a se schimba realmente ceva în România şi statului român nu i se va conferi rolul de a şi face ceva pe linia dezvoltării ţării, atunci nu are rost a se întreprinde nimic în fiscalizarea profitului. Dar impozitarea profitului în actualele condiţii trebuie desfiinţată. Căci tot un drac – și cu, şi fără cele 3 miliarde euro din această impozitare! Mascarada trebuie să înceteze! Măcar să oficializăm jefuirea statului român şi a ţării numite încă România.

Bătaia de joc a ocupației străine

Ilie Șerbănescu – Cotidianul via Prioritate de dreapta

Guvernul Tudose, gata să lupte împotriva celei mai gogonate diversiuni colonialiste?!

Guvernul Tudose uimește pur și simplu, sugerând – deocamdată doar sugerând, pentru că nu se știe ce va face concret până la urmă – că ar fi gata să se lupte cu probabil cea mai gogonată dintre anomaliile, minciunile și diversiunile colonialiste din România devenită anexă de tip bananier a capitalului vestic: anume idioțenia aruncată în spațiul public, cu concursul statisticilor, şi care sfidează bunul-simț, cum că subalternul capital autohton, ăla care pune pingele în economia din România, ar fi mai performant decât capitalul vestic de pe aici, nu numai dominant, dar și deținător al tuturor punctelor și pârghiilor strategice și deci al deciziei economice și, prin implicație, politice! De nu se mai înțelege nu doar de ce ne mai închinăm la el, spunând chiar că nu se poate fără el, dar și de ce își mai pierde acesta timpul prin România!

Idioțenia cu pricina rezultă din statisticile parohiate de institutul de specialitate din România, de Oficiul Național pentru Registrul Comerțului și de Ministerul român de Finanțe. Profiturile nete raportate de firmele cu capital străin din România în 2015, an de consolidare pe piață și de creștere a cifrei lor de afaceri cu 8%, reprezintă doar 2 miliarde euro (6 miliarde euro profituri brute și 4 miliarde euro pierderi!) Hai că-i tare! Deci toată floarea cea vestită a întregului Apus, nu numai chemată, dar și primită aici cu surle și trâmbițe, își pierde timpul pe la noi pentru un mizilic de două miliarde euro! Cred că au costat mai mult sulurile de hârtie higienică folosite spre pregătirea fundurilor pentru pupăturile românești de bun venit. Aiureala acestei cifre – nu cumva inventată, ci prezentată de statisticile financiare – nu doar că sfidează bunul-simț, dar contrazice cântările la adresa minunatului capital occidental. Care, după cum el însuși se recomandă, duduie de tehnologie și este excelent înzestrat managerial, fiind prezentat ca atare în România drept mântuitorul țării și poporului ei și pe care capitaliștii români (desigur, proști, retardați și, bineînțeles, corupți!) ar trebui să-l urmeze spre fericirea lor și a angajaților lor. Care mântuitor, dom’le, când bietul potențial învățăcel – capitalul românesc, ăla vai de mama lui – a raportat, în același an, profituri nete de 6 miliarde euro, adică de 3 ori mai mari, cu toate că cifra sa de afaceri e cu mult mai mică?! Și nu este vreo excepție în 2015. De ani de zile este la fel. Nimeni nu spune însă nimic. Toți suntem luați de proști! Tăcând, chiar și suntem! Este posibil ca mult cântatul și mult lăudatul capital străin să fie mai puțin performant decât capitalul autohton și să fi venit în România să se inspire din realizările românești, și nu să facă profit, după cum credeam noi, proștii, încrezători în normele capitalismului?!

Aceste cifre intră în contradicție cu toată matricea economiei actuale din România, descrisă de datele din aceleași surse statistice. Capitalul străin realizează cam jumătate din cifra de afaceri obținută de ansamblul firmelor din România și o face folosind nici măcar o treime din forța de muncă. Deci, fără echivoc, nu poate fi decât cel puțin de două ori mai performant decât capitalul românesc care realizează cealaltă jumătate din cifra de afaceri, cu două treimi din forța de muncă.

Dacă nu ți-a fost spălat creierul – cum pare să le fi fost spălat politicienilor și atâtor analiști români care operează fără comentarii cu asemenea cifre –, este lesne de găsit explicația acestor date care sfidează bunul-simț: capitalul străin nu-și pierde deloc vremea prin România, obținând aici profituri fabuloase, chiar abominabile, dar pe care le ascunde de la impozitare, mai concret, le externalizează prin diferite metode înainte de fiscalizare, astfel încât ceea ce rămâne de impozitat să fie derizoriu, de batjocură! Ca în colonii! În aceste condiții, impozitarea profitului în România devine o mascaradă!

(Despre aceasta, săptămâna viitoare)

O încălzire ușoară

…vorba conului Badea, Mircea Badea.

Nu, nu ne referim la încălzism, minciuna cu clima care se schimbă (să mori tu, Gore !?) din cauza omului cel rău. Și a restului de viețuitoare tupeiste care consumă oxigen și produc dioxid de carbon, în nemernicia lor, pentru a trăi.

Ne gîndim la dictatorul pe viață, trilăturalnicul și atît de insidios prezentul podgorean Isărescu.

Regimul binomial Coldea-Kovesi, rămas cu denumirea, deși locul lui Coldea a fost luat de altul (sau nu, hi, hi) nici nu ar conta dacă nu ar fi existat cupola primordială a marelui definitiv, irevocabil, imuabil, don Mugur. Desigur, marele Mugur, în ciuda aparențelor, e trecător și nu se știe ce bucurie a nebunilor ne așteaptă după colț. Marea cupolă financiară își aruncă umbra letală oricum și a găsit în banca oriceînafarădenațională partenerul de crimă ideal. Cu Mugur cu tot. Nu degeaba stă neclintit, în strungă ca haiducul, la pîndă, Florin. Sau un Lucică. Sau încă. Oamenii știu ce contează cu adevărat, nu un fleac de post de premier al unui guvern pîrît (sau pîrlit, nu se înțelege foarte bine).

Cupolă care, în sensul larg, de cînd nu ne-am mai ocupat, a devenit din ardentă sprijinitoare a statului polițienesc și operator direct al terorismului… era să-i zic de stat.

Fără complicitatea trădătoare a BN(de la ce vine N!?)R, România nu s-ar afla, nici pe departe, în situația dramatică de astăzi.

Încălzire ușoară, dar pe un plan larg.

Ținta principală va fi cartelul criminal al băncilor străine din România care, fie și în cadrul unei încălziri ușoare, trebuie atacat dur. Scopul final va fi lichidarea sclaviei financiare prin renaționalizarea băncilor care au aparținut statului și limitarea activităților oricărei entități financiare străine la operațiuni simple de creditare a persoanelor și firmelor private, strict în limite dictate de capitalul financiar deținut și operat în România.

Zarafii vor fi alungați din templu.

Încălzire ușoară în plină vară. De obicei, toamna vin necazurile, dar niciodată din seninul verii.

 

Nu asistăm la o luptă, asistăm la o vînzoleală, cel mult la o zvîrcolire fără șanse de reușită.

România se află ferm strangulată în lațul dominației străine. Partidele politice par o glumă proastă. Economiei românești îi lipsesc multe, dar cel mai mult duce lipsă de capital românesc, inclusiv de stat. Banca… națională… glumeam ! Serviciile secrete sînt atît de evident penetrate, ca să nu zic complet reconfigurate conform intereselor străine, încît nici bancuri nu-ți mai vine să faci pe seama lor. Justiția oscilează între teroarea de stat și terorismul destructurant de stat. Monstruozitățile de tip Kovesi, CSM, DNA, „ministru de justiție” au trecut dincolo de utilitatea lor ca metodă de asuprire și descurajare, dincolo de valoarea de simbol permanent umilitor al victoriei asupra băștinașilor, ajungînd într-o zonă de science fiction, aproape imposibil de înțeles. Mass media… nu vreau să-mi perturb digestia cu gînduri grețoase.

Am trecut, preț de vreo 15 secunde, peste looktv. De ce funcționează în statul național român o asemenea agentură de propagandă revizionistă ? Răspuns… care stat român ?

Pot s-o lungesc mult cu exemple recente de atitudini, acțiuni, evenimente, personaje tot mai ciudate, tot mai departe de o logică naturală, tot mai departe de normalitate, fie ea politică, socială sau chiar psihică.

Nu e o întîmplare, nu am ajuns încă în lumea dominată de idiocrație, cele ce se petrec fac parte dintr-o lucrare gîndită, planificată și ajustată sistematic realităților măsurabile. Numai noi trăim într-o lume virtuală, stăpînii noștri și uneltele lor au grijă să ne ia pămîntul, inclusiv la propriu, de sub picioare.

Vine un nou guvern. Cînd va veni, cu sau fără circ comandat johannist. Vine gata șubrezit. Terfelitorii și-au făcut deja treaba.

Greu să ai curaj cînd ești tot mai prost. Devenim din ce în ce mai proști. Idiocrația nu s-a instalat, deocamdată doar crește masa critică de idiotizare. Dacă nu mă credeți… facebook așteaptă (ne)răbdător. Doar pentru asta a fost inventat.

Uitam ceva important. Proștii nu au onoare. Nu înțeleg conceptul. Iar prostia nu oferă demnitate vieții, e un chin și, mai devreme sau mai tîrziu, doare.

Dați ce titlu doriți.

Care sună mai bine ?

Să ne jucăm. Îl prefer pe cel negru – 2m black, nude shibata(!?). Dinamică mai bună. Dar și căștile mele de 1 milion vechi și urechile mele de sub 14KHz (odioasă surpriză!) așteaptă la cotitură, hămesite, o dinamică cît mai dinamică.

 

Fără securisme ieftine !

Atît de jos a coborît nivelul culturii politice încît prosteala operează cu cele mai subțiri, idioate, grosolane mesaje.

Cum sînt sătul de securismele ieftine, cum nu mai am răbdare, o voi tăia la obiect.

Da, Johannis și cei cel comandă se află în spatele îndărătniciei autistului Grindeanu.

Da, Grindeanu e un securist de rang mic, cîrtiță veche în PSD, căruia, poate și cu noroc, i-a venit la un moment dat rîndul să-și servească patria. Care patrie ? Fleacuri și complicăciuni, cred că nici ei, Klaus Sorin Grindeannis, nu mai știu.

Nici de partea cealaltă nu bag mîna în foc, pentru mustăcios, dar parcă se înverșunează cam tare împotriva lui și nici nu văd un securist-securist (nu repetați de prea multe ori că nu se știe ce iese) menționînd adesea, fie și fără concretizare, ideea cu fondul suveran.

Dar, fie, chiar și în varianta cu asigurare la două capete, Grindeanu ăsta merita să plece. Eu cred că pesedeii normali l-ar fi vrut plecat de mult, cam de pe la rezisteala din piață.

Cum autistul nu pleacă de bună voie, cum neamțul avea răspunsul pregătit, cum rezistocii sînt gata mobilizați, cum presarii mestecă prostii conformiste care alimentează și legitimează absurdul situației (inclusiv A3, momeala-lesă care controlează nivelul permis de naționalism astfel încît să nu devină niciodată periculos pentru stăpînii străini), cum analistul cutare, fost procuror, și cu politicianul cutare, fost procuror, sau avocatul cutare, fost procuror, toți securiști, au urcat prompt pe baricadele mediatice să explice că, musai, se poate doar cu moțiune de cenzură, eu nu am niciun dubiu că avem de a face cu lucrătura aceleiași rețele, cu neamțul în centru pe post de păianjen de paie.

Cu Badea nu sînt de acord. Să plece canaliile astea, nu românii. Sau să îi ajungă pedeapsa bine meritată de către trădătorii de țară.

Va fi suspendat, în sfîrșit, Johannis ?

Dacă neamțul încearcă (iar !) o nouă și la fel de elucubrantă lovitură de stat în combinație cu autistul Grindeanu și cu alți 2-3 zăpăciți (=miniștri pesede), vor iniția parlamentarii pesede+alde suspendarea așa-zisului președinte ?

Totuși. Mă piș pe eventualii haștagreziști din piețe. Avem un parlament votat. Au de gînd aleșii să reprezinte națiunea sau trebuie să ne reprezentăm direct, pe oriunde nimerim și cu orice unealtă avem la îndemînă ?

Aud ? Întreb și eu.

Nici, nici și iar nici

Nu-mi vine nici să plîng nici să rîd. Mi se cam rupe.

În definitiv, omenirea sigur primește ce merită. Cu românii aș fi tentat la mai multă îngăduință, doar sînt ai mei, cum ar veni. Dar nu mă regăsesc. Cu fiecare an care trece mi se pare că devine tot mai mult treaba următoarei generații. În care nu am deloc încredere. Și de ce aș avea ? Cultură ioc, etica muncii cam puțin, patriotism… unul din zece, poate. Credință !? Să fim serioși.

Prostiți cu deșteptofonul. Singuri cu rețeaua. Faceless cu facebook (ca să arăt că pot scrie și englezește). Chiar și prin denumiri își bat joc de ei, de noi toți, de fapt.

Viitorul e al lor. Un clișeu, nici măcar adevărat pentru că viitorul a început de mult și toți coexistenții au partea lor de vină.

Am auzit că s-a pus buton de gaytate pe feisbuc. Nici nu pot să zic că mă doare în cur, s-ar interpreta.

Nu se mai opune rezistență, iar generația următoare nici nu știe ce-i aia. Doar cu haștag în față.

O junglă, foșgăitoare ca orice junglă. Chiar nu e rostul meu să am mereu încredere în resursele de una sau alta ale speciei umane. Altora nici nu le pasă, din start.

M-am  uitat la cîteva episoade din House of Cards – regurgitarea a 5-a. Și m-a luat somnul. N-are nicio legătură cu restul, doar nicio seamănă cu nici.

N-am nici chef să-mi fie chef.

Sociopații establișmentului

Nici nu mai știam că există. Speram că face bangigiamping extrem pe undeva, cît mai aproape de sol. Poate că asta făcea și a intrat în contact cu solul. Nu i-a folosit la nimic.

Revenirea lui mi-a reamintit, totuși, ceva. Că fixitatea turcanică sau bușoică nu e specifică doar generației tinere de lupi. Lupi!? Vai de mama lor, niște maidanezi plini de jigodie.

De Cataramă e vorba. Estblișmentul, sau ce a mai rămas din el odată cu adîncirea ocupației externe, binomizarea statului și controlul tot mai direct asupra deciziei, contraatacă. Dezgropînd un automaton extremist, în cel mai pur sens al cuvîntului.

Moțiunea sau cum i-o fi zicînd încropelii care se vrea circulată prin mediile zombificate ale (PN)liberalilor de ziua a 8-a plusează odios în direcția exterminării statului român.

Catarama se visează lacăt pe cureaua strînsă sufocant în jurul gîtului nostru. Catarama vrea, cu tupeu calchiat gros după maladia celui globalist, privatizarea spitalelor, a instituțiilor de învățămînt superior și a tot ce se mai află, dpv economic, sub controlul statului.

Catarama zice că bate cioloșul. Automaton după automaton. Secreție a blestemului trădării, îmbătrînitului fixist, altădată aripă tînără, sau cum mama lor se mai recombinau și rebotezau căpitanii anilor 90, pare să i se mai fi găsit de un zvîcnet prin bateria stoarsă.

Ceva îmi pute a disperare, asemănător, și nu cred că e o simplă coincidență dans le cas de cătărămel, cu descompunerea sistemului în Franța, prin Macron. Că e disperare de securiști lăsați pe afară, că e disperare de securiști care se cred, a n-a oară, deștepți cînd aplică o schemă care s-a dovedit de n-1 ori perdantă, că e disperarea ocupantului străin în fața oligofreniei turcanice (cea mai proastă slugă trebuie să priceapă, totuși, cîte ceva), că se amestecă și disperarea frustraților lași din penele, mi-e tot una.

Serios, mă Viorele, chiar așa direct ? Distrugerea fizică și cea mentală a nației dintr-o singură labă ? De unde îi scoateți !?

Gata, de ajuns cu reinjectatul ăsta sinistru. Să ne întoarcem spre mustăciosul care se crede foarte șmecher.

Dragnea, cu tine vorbim ! Ascultă, babicule. Pînă acum ți-a mers cu gargara și cu autosabotajul. De acum încolo mai trebuie să și faci ce ai tot aburit ecranele că vei face. Tu. Pentru că ți-ai asumat un rol de stalin-caudillo-mazarin, ne-ai semnalat pînă la lehamite ce pumn de fier în mănușă de catifea ești matale, cum te-ai scuturat de păcatele tinereții și ești invulnerabil de cinstit și patriot, ba chiar dispus la sacrificiu. Hai, lasă gargara, treci la fapte în acord cu vorba.

Șerban Nicolae s-a sacrificat, aproape masonic, pentru a smulge în cădere costumul de carnaval al mustăciosului. Dacă tot se crede bărbat fatal, să-l vedem acum pe teleormăneanul nostru cum nu-și ascunde bărbația în spatele unei frunze de cazancioc ci își asumă despuierea cu mîndrie, pentru binele nației. Cred că am pierdut o țîră de ironie, pe aici, pe undeva. Îmi permit.

Lipsesc mufe din colaj. Să simplificăm. Te dai cu străinul, te califici pentru „de-un cap sunt mai scurți”. It is just a matter of time.

wassup

N-a trecut mult și mi-au dat lacrimile. De la chipsurile cu wasabi pe care le ronțăiam.

Repetitivă, fără îndoială. Ei, și ? Te poți opri cînd vrei. Dacă poți. Ca de obicei, am nimerit o boabă pe alături, tot stăteam cu capul aplecat pe un umăr. Și mi-au dat lacrimile și tot tacîmul.

Varianta de o oră se aude mai bine. Adică se repetă de cinci ori tema. Adică cele douăsprezece minute în care se repetă tema. Te poți opri cînd vrei. Am perfectat și eu tema mea, tejnica ( = tehnica cu gura plină) cu două bobițe aruncate simultan în gură. Pe una o ataci, pe cealaltă o lași în pace. Limba e preocupată de operațiunile executate asupra bobiței atacate și culege exact iuțeala potrivită din coabitarea cu cealaltă. Fir-ar Dragnea și partidul lui !

Am văzut și filmul. Cred. Sigur. Mi-a plăcut. Cred. Sigur. Cum să nu-mi placă, dacă aș fi vrut să trăiesc la sfîrșitul anilor cincizeci, începutul anilor șaizeci !? Era o lume normală la cap. Relativ. Absolut. Am ajuns ca un cretinel de smartphone, mă mîndresc cu descoperirea unei metode de a mastica chipsuri cu wasabi.

Parcă e kabuki la relanti. Arunc și eu un cuvînt să mă dau cult. Ce treabă are kabuki cu clipul ? Niciuna. E un fel de hrean, seamănă la gust cu muștarul de Dijon sau cel rusesc. Wasabi, adică.

Ce se bea la muzica asta ? Cu wasabi nu se bea nimic. Trebuie să-mi suflu nasul.

Poți să te oprești cînd dorești. Și din una, și din alta…

10,5 milioane extremiști de dreapta

I – Participation aux scrutins

Nombre % des inscrits % des votants
Inscrits 46 303 662
Abstention 11 416 454 24,66%
Votants 34 887 208 75,34%
Blancs 2 989 270 6,46% 8,57%
Nuls 1 056 125 2,28% 3,03%
Exprimés 30 841 813 66,61% 88,40%

II – Résultats métropole et outre-mer actuels (8 mai à 2h30) :

Candidats Voix
Nombre % des inscrits % des exprimés
M. Emmanuel MACRON 20 257 167 43,75% 65,68%
Mme Marine LE PEN 10 584 646 22,86% 34,32%
TOTAL 30 841 813 100% 100%

Sursa: ministerul de interne francez

10,6 milioane, 34% din voturile valide exprimate, 23% din numărul total de alegători. După o campanie slabă a Marinei, cu toată oligarhia globalist antinațională grupată într-un front unit împotriva ei.

Desigur, o treime din voturi, aproape un sfert din tot electoratul, nu contează, nu exprimă nimic, niște extremiști. Partea proastă în toată gaytudea (mohorîtă și anemică, de altfel, bașca păzită cu mitraliere și zone largi de securitate în jurul mahărilor la fel de șterși și blegi ca și creasta pleoștită a cocoșului altădată renumit pentru panașul său) e că împotriva extremiștilor se contabilizează tot – extrema stângă, stânga, centrele (toate trei), dreapta. Asta înainte de scurgerile a căror publicare a fost interzisă și din care va reieși limpede cine a dat banii și cine îl controlează pe Macron, înainte de chinurile din care ar urma să se stoarcă o majoritate parlamentară, înainte de primele măsuri macroniste care vor lovi crunt în francezul obișnuit, curînd.

Bine că a pierdut Le Pen, fiica. Poate îi face loc lui Le Pen nepoata, care pare să aibă tot ce trebuie. Sau poate unui nou de Gaulle. Scadența se apropie, chiar nu mai contează cîțiva ani.

Guiana, Martinica și Reunion au votat masiv cu Le Pen, rasista. Opunîndu-se explicit imigrării forțate, în masă, care îi distruge pe băștinași și acolo. Tic, tac.

Titlul se vrea șocant, dar în ziua de azi un politician trădător a devenit o prezență comună. Mult mai interesant conținutul, valabil dincolo de Macron sau chiar de Franța. Totul e construit mult mai simplu, mai nenuanțat decît ni se pare adesea. Restul e doar zgomot.


Avec l’Europe on peut rien faire. On peut pas bouger, on est ligotés. Toute politique de rénovation comporte la sortie de l’Europe.

Ciocolatie foncée

Nu știam că Serena Williams e femeie.

Cine mă poate învinovăți, de cînd cu femelul cu barbă, de cînd cu alegerea pișătoarei după cum simte suflețelul, indiferent de prezența cocoșelului sau nu dedesubt, de cînd cu școlirea progresistă a copiilor încă de la grădiniță (eu cu cuburi, plastilină, găletușa cu nisip, chestii subversive care nu m-au pregătit pentru viața așa cum trebuie, de azi) ?

Ilie Năstase e aruncat în gura șulfelor de presă pentru a se testa gradul de obediență al turmei. E mare, mai ales printre mofturile în chiloți pentru care pierdem timp și nervi zicîndu-le sportivi, în amintirea, pe care generația proaspătă nici nu o are, sportivilor adevărați de altădată.

N-am dreptate atunci cînd nu mă mai interesează olimpiada sau fotbalul rezervelor multimilionare ? Și-ncă cum !

Bonus: terfelirea unui simbol național pe mîna unei adunături de venetici. Ciobanul nostru supără, rău de tot, pentru că e autentic, trăiește, se pișă unde trebuie și face copii femeilor. Mare ticălos !

Am văzut că scleroza stafidită, recte chelia cenușie cu deliruri din aburii cărora se erecta, modest, impresia că joacă/comentează/înțelege/împroașcă tenis prin toți porii, care îl ura pe Hagi tot la comandă globalistă, tot pentru lipsă de etichetă, a fost resuscitată pentru a molfăi ceva și împotriva lui Năstase. Oamenii cu talent, care muncesc, dau rezultate și se implică sufletește sînt detestați, desigur. Noroc cu contabilii nebuni de ne mai luăm și noi linia peste ochi.

Turmă proastă. O merităm și o vom primi tot mai des. Sau nu. Merge și cu protecția, la o adică. Cosorul și alte chestii. Individual, vreau să zic.

Criza coreană într-o întrebare

Cîți președinți sud-coreeni nu au fost acuzați și ulterior condamnați/sinuciși pentru corupție ? (hussshhtag)

Zuckerberg’s world – Nicholas Carr

And yet, in Zuckerberg’s long message, there is one moment of clarity, when he states the plain truth: “Social media is a short-form medium where resonant messages get amplified many times. This rewards simplicity and discourages nuance.” The medium, he continues, often “oversimplifies important topics and pushes us toward extremes.” This insight might have led Zuckerberg to a forthright accounting of the limitations of Facebook as a communications system. He might have pointed out that while Facebook is well designed for some things — banter among friends, the sharing of photos and videos, the coordination of group actions (for better or worse), the circulation of information in emergencies, advertising — it is ill designed for other things. It’s lousy as a news medium. It’s terrible as a forum for political discourse. It’s not the place to go to get a deep, well-rounded view of society. As a community, it’s pretty sketchy. And, he might have concluded, if you expect Facebook to solve the problems of the world, you’ve taken me far too seriously.

Și totuși, în lungul mesaj al lui Zuckerberg apare un moment de luciditate atunci cînd afirmă simplul adevăr: „Rețeaua de socializare reprezintă un mediu de format restrîns în care mesaje cu rezonanță ajung să fie mult amplificate. Astfel este răsplătită simplitatea și este descurajată nuanța. Mediul adesea ultrasimplifică subiecte importante și ne împinge către extreme.” Această observație ar fi putut să-l conducă pe Z la o evaluare imediată a limitelor Facebook ca sistem de comunicare. Ar fi putut să sublinieze că, în vreme ce FB este bine conceput pentru anumite lucruri – sporovăială între amici, transmiterea de poze sau filme video, coordonarea acțiunilor de grup (în bine sau în rău), circulația informației în caz de urgență, reclame – este prost conceput pentru alte lucruri. E mizerabil ca mediu pentru știri. E groaznic ca forum pentru discursul politic. Nu e locul în care poți căpăta o viziune consistentă, echilibrată asupra societății. Ca o comunitate reprezintă ceva foarte sumar. Și, ar fi putut conchide, dacă vă așteptați ca FB să rezolve problemele lumii, înseamnă că m-ați luat mult prea în serios.

Sforarul englez bitch slapped de către rus

„Look at me when I’m speaking, don’t look away”

3 minute de tăbăceală la curul nesimțitului criminal. Așa trebuie procedat cu șulfele astea de pe a căror manichiură picură sîngele nevinovaților asasinați în urma intrigilor și prin schemele lor de nesătui.

„Vă e teamă, v-ați pierdut somnul de frica faptului că am putea coopera cu SUA.”

 

mpm de la dmm (daily morning music)

here’s looking at you, kid

Mai recuperez, lejer nostalgic, din melodiile ce au figurat în mpm (muzică pentru meseriași). De data asta cu link(uri) către iutub, supus și acesta hachițelor, desigur, dar simplu de accesat cînd/cît funcționează.

Counting Crows (operațiune continuă pentru români) cu Holiday in Spain (o altă, dublă, realitate pentru aceiași români). Stilul plîngăreț, citește jemanfișisit cu patos, se potrivește și el.

Pentru că am început ceea ce va deveni seria mpm cu cîntecul fără început…

O completare muzical explicativă care ajută la afirmația din comentariul de mai sus potrivit căreia muzica e chiar mai importantă decît textul.

Și originalul strecurat/embedded/noaptea ca hoții în videoclipul de mai jos. Cea mai populară melodie a tuturor timpurilor nu e atît de ușor de accesat… liber.