Ne vor țara, bucată cu bucată

Dacă ne împrăștiem, vom pierde.

Pontobăsiștii nu au altă treabă – sigur nu au, restul funcționează pe pilot automat cu program UEFMI – decît regionalizarea. Multe se pot face ignorînd constituția și legile, chestia asta cu regiunile nu prea. Așa că, singura lor preocupare reală, singura sarcină de care trebuie să se achite muncind hrebenciucic pentru a o livra roz și zîmbet terminatorilor externi e modificarea constituției pentru a bucăți România. Restul modificărilor nu contează, vor fi azvîrlite în pachet pentru prestidigitație.

Regăsesc în articole culese de pe internet aceeași boală veche care a paralizat acțiunea eficientă și alte dăți.

De exemplu, nu avem de ce să căutăm cu orice preț paralelisme în alte țări. Nu avem de ce să căutăm modele sau soluții în alte țări. O putem face ca sursă de inspirație, pentru a evita greșeli, dar nu ca argument. Treaba lor ce fac spaniolii (castilienii) cu catalanii. Treaba lor ce face guvernul sîrb cu Kosovo. Treaba lor ce visează nu-știu-ce ruși despre Moldova mare.

Noi, românii, nu trebuie să dăm socoteală altora cu privire la organizarea țării. Nu trebuie să ne fie frică să afirmăm hotărît că vrem un stat centralizat din punct de vedere politic, cu o ierarhie administrativă clară, cu parlament unic național, singurul îndreptățit să dea legi.

Nu are rost să ne pierdem în ipoteze despre ce plănuiesc alții sau despre cum vor arăta condițiile peste un număr de ani și ce discurs ar putea să prindă atunci.

Nu avem de ce să introducem regiuni pentru că unitățile teritoriale administrative ale unui stat unitar nu trebuie, sub nicio formă, nici ca dimensiuni nici ca atribuții, să rivalizeze cu statul național și cu instituțiile sale fundamentale. Punct.

Restul reprezintă pierdere de energie, dacă scopul principal este cel al împiedicării modificării constituției la comandă străină (adică UE, ca să n-o mai cotim).

Sigur că poate fi amintită povestea cu banii ueuropeni, mamă-mamă ce palme se pot da aici peste botul fiarei ueiste, însă, înainte de și dincolo de orice telenovelizare a subiectului – cum doresc guvernanții și media, calitatea administrării financiare a țării rămîne strict secundară imperativului politic național al apărării unității.

Construcția administrativă reflectă intenția poporului suveran în a-și păstra statul peste timp. Din această intenție se extrage capacitatea de a alege și de a pune în practică metodele pentru organizarea administrativ-teritorială.

Intenția românilor e limpede, vor un stat național unitar. Exprimarea acestui adevăr simplu, din punct de vedere constituțional, se poate face într-un singur fel: textul constituției nu poate, sub nici o formă, să introducă o formă de organizare a teritoriului care să contrazică intenția.

Voința comună tuturor românilor se regăsește în textul constituției, nu în declarațiile și în opiniile politicienilor sau ale oricărui individ. Între noi sau la televizor avem păreri, ne putem clama patriotismul și buna credință. De contat, contează doar textul legii fundamentale a țării care trebuie să exprime intenția națiunii.

Pontobăsiștii, prin propaganda pentru regionalizare, vor ca această intenție să fie deturnată, să fie transformată în opusul ei.

Pontobăsiștii vor să exprime în textul constituției intenția împărțirii României. Restul reprezintă fumigene, o operațiune de îmbrobodire.

Actualul text al constituției, cu toate minusurile, exprimă intenția poporului român.

Dacă ne lăsăm împrăștiați, vom pieri.