Perpetua minoritate

„Or statul societății civile (care de fapt, în virtutea monolitismului de grup militant construit pe model bolșevic, nu este o societate civilă) se prezintă, în mod paradoxal, ca replică răsturnată, ergo echivalentă, a partidului stat (care nici el nu era de fapt un partid, ci o totalitate monolitică ce acapara întreg procesul politic și întreg spațiul social). Pentru intelectualii civici meniți să ne izbăvească din bezna totalitarismului de extracție sovietică, atunci când nu a fost pur și simplu o realitate impură, politicul a fost cel mult un instrument al cărui unic scop a fost să mijlocească transformarea socială mai sus menționată.” (Minoratul perpetuu – via Prioritate de dreapta)

Cîteva observații personale. GDS-ul are cel puțin 3 tătici: serviciile franceze, vechea gardă kominternistă, cu progenituri cu tot, securitatea română prin cîteva figuri evident aflate sub control dinainte de ’89.

La fel ca la americani, atît diplomația franceză, cît și serviciile lor secrete lucrează pentru 2 stăpîni – cel legitim, statul, și cel (semi)ocult, cabala, care la americani se numește neocons, iar la francezi, fără a primi un nume, se regăsește grupată în jurul ideologiei lui Glucksman, inspirator cert pentru Soros, și e reprezentată la vedere, violent, de diverse personaje, unul mai sinistru decît celălalt, strălucind peste toți criminalul de război BH-Levi și tremuriciul Finkielkraut.

GDS-ul, cu mijloacele financiare și cu puternic impact în propaganda culturală care i-au fost oferite pe tavă (editura Politică), nu putea să apară și să funcționeze atît de rapid și atît de potent fără o intenție și o organizare prealabilă, asigurate, în mod cert, în principal de capacitățile serviciilor secrete franceze. Dar, la  fel ca și complicitatea  aferentă venită din partea trădătorilor cocoțați în vîrful ierarhiei politice românești, mineriați, unul/ii dintre ei, mai tîrziu, prea tîrziu, lucrarea serviciilor secrete franceze nu pare să fi creat o rețea subordonată intereselor statului francez ci, mai degrabă, că acestea și-au oferit profesionalismul oamenilor cabalei. Opinie întărită de observația, relativ ușor de făcut, că agenții francezilor erau, de multe ori și ai securității române, indiferent că unii au lucrat întîi pentru români și au fost întorși de francezi sau viceversa. De altfel, pînă în revoluție și puțin după aceea, am convingerea că a existat o colaborare între securiști francezi și români pentru răsturnarea lui Ceaușescu și instalarea unui regim comun agreabil, colaborare facilitată și otrăvită, în același timp, de oamenii cabalei, pentru atingerea obiectivelor cabalei.

Paradoxal, longevitatea influenței GDS s-ar putea să se datoreze agenților securității române, ceva mai stabili psihic decît psihopați cunoscuți, care au asigurat o eficiență limitată, dar sigură, organizației. Poate și după criteriul răului cunoscut și controlabil. Nu pot să o consider însă o tactică favorabilă interesului național, dar pot să le acord circumstanța atenuantă a nisipurilor mișcătoare în care s-a transformat statul român, astfel nemaiexistînd posibilitatea unor strategii ofensive autohtone. Pașii mai mici decît dorința celor cu spume la gură s-au adunat, totuși, în timp, erodarea produsă la nivel educațional și cultural a început să surpe parapetele gîndirii logice și ale legăturilor, susținute de tradiție, între generații.

Jocurile continuă, iar pentru cei ce observă starea statului francez, România pare mai normală, chestie care spune multe despre nocivitatea cabalei și despre eroarea fundamentală a celor ce s-au făcut frate cu dracul fără a avea de trecut vreo punte. Poate doar una imaginară, o momeală, o tentație, un măr din care nu trebuiau să muște.

Planul analizat în articol (să-i zic cel al descifrării unei ideologii cu hachițe) rămîne valabil, indiferent dacă observațiile mele pot fi (și sînt) corecte în plan operațional.